Complicitate la acceptarea finanțării ilegale a partidului de către grupul criminal organizat condus de Ilan Șor
Art. 181² CP – Acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizații (asociații) criminale
Rezumatul faptic
Andrei Simacovici, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Ocnița a Partidului Politic „Șor”, ar fi contribuit la organizarea protestelor desfășurate în municipiul Chișinău prin mobilizarea participanților, identificarea transportatorilor, coordonarea logisticii și transmiterea listelor și fotografiilor protestatarilor către conducerea partidului prin intermediul aplicațiilor de comunicare electronică.
Totodată, acesta ar fi recepționat și gestionat mijloace bănești în sumă totală de 1 663 574,44 , provenite de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, utilizate pentru achitarea transportului, remunerarea participanților la proteste cu aproximativ 400 lei per persoană și finanțarea activităților organizației teritoriale.
Alte măsuri patrimoniale: Sechestrul a fost menținut, însă nu sunt identificate bunurile
Hotărârea instanței
Prima instanță: condamnare
Apel: Apelurile declarate de apărători au fost respinse ca fiind nefondate
Sancțiuni și măsuri
Închisoare cu executare. Închisoare: 48 luni
Indicatori financiari
Bunuri confiscate
1 663 574,44 MDL
Observația expertului CRJM
Cauza a fost judecată în procedură generală
Pentru a ajunge la concluzia de condamnare, instanța a cercetat și administrat rezultate ale perchezițiilor, ridicărilor, cercetăriii de documente, măsurilor speciale de investigații, precum și a audiat 19 martori. Instanța a oferit o motivare amplă prin prisma elementelor componenței de infracțiune raportînd probele cercetate la semnele componenței, oferit o argumentare clară și coerentă a soluției.
Instanța de apel a respins apelul apărătorilor ca fiind nefondat. Apărarea a solicitat achitarea și a invocat în apel că acuzarea nu a reușit să demonstreze anumite elemente cum ar fi ce drepturi ar fi îngrădit inculpatul, provenineța banilor ca fiind de la grupul criminalorganizat ȘOR, istanța de fond ar fi apreciat părtinitor și eronat declarațiile unor martori etc. De asemenea, apărarea a susținut că instanța a fost compusă cu încălcarea legii.
Pentru a pronunța soluția de respingere a apelului instanța de apel a reținut că vinovăția inculpatului a fost dovedită prin cumulul de probe administrat, iar instanța de fond a individualizat corect pedeapsa.
Cronologia dosarului
24 iulie 2022 — din raionul Ocnița au fost transportate 319 persoane, fiind achitate 137.700 lei pentru transport și 4.620 lei pentru alimente.
23 august 2022 — au fost transportate 221 persoane, fiind achitată suma de 118.500 lei.
2 septembrie 2022 — au fost transportate 248 persoane, fiind achitată suma de 124.000 lei pentru remunerarea participanților și transport.
9 septembrie 2022 — au fost transportate 273 persoane, fiind achitată suma de 215.898,28 lei.
18 septembrie 2022 — au fost transportate 438 persoane, fiind achitată suma de 342.408,08 lei.
25 septembrie 2022 — au fost transportate 250 persoane, fiind achitată suma de 199.161 lei.
2 octombrie 2022 — au fost transportate 201 persoane, fiind achitată suma de 161.419,68 lei.
9 octombrie 2022 — au fost transportate 210 persoane, fiind achitată suma de 160.443,68 lei.
16 octombrie 2022 — au fost transportate 258 persoane, fiind achitată suma de 199.423,72 lei.
Total — au fost transportate 2.418 persoane, iar suma totală reținută ca finanțare integrată în activitatea organizației teritoriale Ocnița a fost de 1.663.574,44 lei.
20 octombrie 2022 — Simacovici Andrei a fost reținut la ora 13:35. În aceeași zi au fost efectuate percheziții la curierii implicați în distribuirea banilor, inclusiv la domiciliul lui Chirilov Ruslan, unde au fost ridicate pungi cu mijloace bănești repartizate pe raioane.
20 octombrie–16 noiembrie 2022 — Simacovici Andrei s-a aflat în stare de reținere și arest la domiciliu.
25 octombrie 2022 — au fost cercetate telefoanele mobile ridicate de la Veaceslav Bejenari; au fost identificate liste cu sumele destinate raioanelor și contactul „Andrei Ocnița”, asociat recepționării fondurilor în teritoriu.
2 noiembrie 2022 — a fost efectuată percheziția la sediul central al PP „Șor”, fiind ridicate documente contabile, fișiere electronice și înscrisuri în care Simacovici Andrei figura ca persoană responsabilă pentru raionul Ocnița. În aceeași zi au fost cercetate pachetele cu bani ridicate anterior de la Chirilov Ruslan.
15 noiembrie 2022 — au fost consemnate rezultatele interceptării și înregistrării comunicărilor telefonice purtate de Simacovici Andrei. Din discuții au fost reținute informații privind întocmirea listelor participanților, repartizarea plăților și ștergerea fotografiilor.
6 decembrie 2022 — a fost cercetat telefonul mobil al lui Chirilov Ruslan, fiind identificate contacte, conversații și note codificate privind distribuirea banilor către diferite raioane.
19 aprilie 2023 — a fost cercetat blocul de sistem ridicat de la Bulgar Cristina, fiind identificate date privind mobilizarea, transportarea și remunerarea participanților la proteste, precum și comunicări prin Telegram.
20 aprilie 2023 — au fost cercetate documentele contabile ridicate de la sediul central al PP „Șor”, inclusiv rapoartele financiare pentru anii 2021–2022, registrele de încasări și actele privind donațiile și cheltuielile partidului.
25 aprilie 2023 — a fost aplicat sechestru asupra bunurilor care aparțineau lui Simacovici Andrei, în vederea garantării confiscării contravalorii mijloacelor utilizate la săvârșirea infracțiunii.
29 mai 2023 — au fost cercetate telefonul și documentele ridicate la percheziția din 25 iulie 2022 de la secretara organizației teritoriale Ocnița.
4 noiembrie 2024 — au fost examinate date guvernamentale, fișiere electronice și documente extrase din calculatoarele PP „Șor”, fiind cuantificate numărul persoanelor mobilizate și cheltuielile aferente organizației teritoriale Ocnița.
Abonează-te pentru a primi notificări despre acest dosar.
| Nr. dosar | 1ra-394/2026 |
| Nr. PIGD | 01-591/26 |
| Instanța | Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani |
| Localitate | Ocnița |
| Început | 23.07.2022 |
| Sentință | 26.09.2025 |
| Durata cazului | 3 ani, 2 luni |
| Judecători | Eugeniu Beșelea, Natalia Mămăligă, Ion Bulhac (Președinte), Vitalie Pîslariuc |
| Procurori | Tatiana Nadulișneac, Valeriu Craciun |
| Avocat | Vadim Banaru |
Art. 181² CP – Acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizații (asociații) criminale; art. 42 alin. (5), 181/2 alin. (5) din Codul penal; confiscare specială (art.106 Cod penal)